Povestea mea cu diabetul- Monica Gheorghiulescu

Povestea vieții mele înainte de diabet

       M-am născut pe 9 august 1978 în satul Rubla, comuna Valea Râmnicului, județul Buzău. Părinții mei aveau 25-27 de ani. Tata fusese diagnosticat cu cancer osos cu 4 ani înainte de a mă naște eu. Făcuse citostatice și radioterapie, dar s-a vindecat deși a rămas cu sechele. A mai trăit încă 40 și ceva de ani. A murit la 67 de ani, în urma unui infarct. Nu a avut diabet. Mama era sănătoasă, dar cam mică de statură (1,45 m). La bătrânețe era obeză, iar glicemia era ușor mărită după masă când am testat-o cu glucometrul. Nu i s-a diagnosticat diabetul. La analizele din spital glicemia era sub limita diabetului. A murit la 65 de ani, tot de infarct. Aflase că are cancer pulmonar. Nu a mai apucat să facă vreun tratament. Bunica mea  a fost diagnosticată cu diabet tip 2 la 69 de ani, după ce a murit bunicul. Probabil s-a îmbolnăvit de stres. A trăit până la 80 de ani, când a făcut embolie pulmonară și infarct. Unchiul meu, fratele mamei, a fost diagnosticat cu diabet tip 2 în jurul vârstei de 50 de ani. După ce a slăbit și a luat ceva tratament diabetul s-a mai ameliorat. Nu are nevoie de insulină. Fratele meu mai mic (38 ani) nu are probleme de sănătate, deocamdată. Ce-i drept, suntem foarte diferiți sub toate aspectele: zodie (eu –Leu, el-Vărsător), temperament (eu-colerică, el-flegmatic), înălțime (eu-mignonă, 1,53; el-înalt, 1,75), grupă sanguină (eu-B III, el-0 I), eu-intelectuală, el-muncitor necalificat.

      În copilărie am avut scarlatină la 9 ani, varicelă la 17 ani și rujeolă la 24. Posibil rujeola să fi destabilizat sistemul imunitar. Cam pe la 22 de ani, mi-a apărut o formațiune ca un bob de mazăre pe glanda salivară (parotidă) care a crescut lent. La vârsta de 30 de ani s-a mărit și devenind vizibilă m-am operat. A fost suspectă din punct de vedere celular, așa că am făcut radioterapie pentru a evita reapariția sau extinderea. Nu știu cât a fost de utilă treaba asta. Deja aveam diabet.

       Cum s-a manifestat diabetul?

       Prima dată  când am remarcat că ceva este în neregulă cu mine, a fost că m-am îngrășat 5 kg. Apoi, am început să am tulburări de vedere. Oftalmologul mi-a spus că nu am nimic la ochi. Nu știu dacă m-a întrebat de diabet. Oricum nu făcusem analize și de aceea am ignorat acest lucru. Au apărut și probleme digestive: balonări, crampe,constipație. Aveam și Candida  de care nu mai scăpam cu niciun tratament. În februarie 2005, au început simptomele de diabet: sete, urinare, oboseală, slăbire bruscă (5 kg) în trei săptămâni. Cineva mi-a spus că s-ar putea să am diabet, așa că m-am dus la medicul de familie care m-a trimis la analize. Prima analiză de laborator a arătat glicemia 204, semn clar de diabet. Medicul mi-a spus că s-ar putea să fac insulină și asta m-a speriat cumplit. M-am internat și am început să fac insulină Actrapid. Acasă mi s-a dat Humulin M3. După 3 luni, dozele de insulină scăzuseră semnificativ, iar eu luasem în greutate 3-4 kg. Am fost la Elias și mi s-a spus că sunt în perioada de remisie și că nu voi scăpa de diabet. Atunci am citit prima carte despre diabet, cea a Rodicăi Perciun, și am înțeles care-i treaba cu diabetul.

        De atunci tot citesc și mă informez despre această boală, însă nu i-am găsit leacul. Așa că m-am orientat către aspectele psihosomatice ale bolii pentru a înțelege dacă aspectele emoționale, mentale și spirituale sunt la fel de importante în declanșarea diabetului ca și cauzele fizice și de mediu. M-am gândit că anumite evenimente dificile din viața mea ar fi putut contribui la declanșarea diabetului. În acea perioadă am fost destul de stresată cu banii. Nu-mi ajungeau să termin Colegiul Pedagogic, dar am muncit din greu. Am trecut prin examene grele: licență, titularizare, definitivat, trei ani la rând. Apoi, m-am căsătorit. Perioadă dificilă de acomodare cu noua familie, conflicte din cauza diferențelor de opinie, valori diferite, obiceiuri diferite, atitudini diferite. Burnout și totul s-a sfârșit cu boala. De aici încolo este o altă poveste, cea a vieții cu diabet.

   Viața după diagnostic

      După ce am depășit faza de remisie și dozele de insulină au crescut, a trebuit să schimb și insulina. Am trecut pe schema intensivă cu Lantus și Humalog. Am adaptat dozele la viața reală, în funcție de ce mâncam. Totuși, am observat că informațiile despre nutriție erau oarecum greșite, în sensul că nu reușeam să am glicemii bune. Fie creșteau, fie scădeau. Am întrebat și medicul cel mai bun din județ despre dieta optimă și tot nu mi-a oferit ce căutam. Așa că am început să cercetez singură pe internet tot ce se scria despre noutățile în materie de diabet. Astfel, am început să-mi schimb treptat atitudinea despre boală. Dacă la început, diabetul era coșmarul vieții mele, puțin câte puțin, am început să mă împrietenesc cu el. Când deții mai multe informații, capeți putere asupra bolii. Așa am început să mă informez despre dieta optimă, de la dieta Montigniac, dieta Holford, până la dieta low carb, ketogenică. Am început să experimentez gătitul, care a devenit dintr-o obligație, o pasiune. Am experimentat noi insuline: Toujeo, Apidra și apoi Fiasp. Am aflat de senzorii de glicemie, dar nu îmi permiteam financiar așa ceva. Când am auzit de studiul clinic de la Elias cu senzorul Senseonics, am făcut tot posibilul să mă înscriu. A fost cea mai frumoasă experiență a mea din viața cu diabet. Am cunoscut mulți oameni asemeni mie, de la care am învățat multe, nu doar despre diabet, ci și despre relaționare. Acest lucru mi-a dat curaj să mă exprim, să-mi fac un blog și să caut online oameni cu care să împărtășesc experiențele mele.

       În altă ordine de idei, am căutat informații despre aspectele psihosomatice ale bolilor. Prima carte pe care am citit-o a fost „Puterea vindecătoare a bolii”, care m-a introdus în lumea fascinantă a spiritualității non-religioase. Este o carte pe care o recomand tuturor celor care vor să înțeleagă cauzele tuturor bolilor, dincolo de ce-ți spun medicii. Următoarea carte a fost „Medicina psihosomatică” de Franz Alexander. O carte extraordinară, care are exemple concrete și care completează cunoașterea din punct de vedere psihosomatic. Aceste cărți au fost punctul de cotitură în viața mea care m-au făcut să nu mai privesc diabetul ca un dușman și nici să nu mai dau vina pe oamenii din jurul meu pentru boala mea. Este adevărat că, încă nu am găsit răspunsul la întrebarea „De ce eu?”  și nici la întrebarea „Cum se vindecă?”, dar măcar pot să-mi controlez boala. Știu că fac eforturi și sacrificii pentru a obține controlul, dar sper să merite. Dacă peste câțiva ani (nu știu câți anume), se va găsi leacul pentru diabet, vreau să fiu încă în putere și fără complicații pentru a beneficia pe deplin de el. Adică să mai trăiesc 10-15 ani sănătoasă, până la 80 și ceva de ani.

       Am și unele regrete în privința diabetului. Nu știu cum ar fi arătat viața mea fără el, și nici nu pot să-mi imaginez, atât fără diabet vreodată, cât și cum ar fi să mă trezesc mâine că nu-l mai am. Presupun că aș fi avut un alt parcurs profesional, un alt parcurs relațional, poate doi copii, sau cine știe? Uneori cred că, dacă nu aveam diabet, nu m-aș fi protejat și aș fi făcut excese de tot felul: muncă, mâncare, stres, astfel că acum aș fi fost o epavă. Pe de altă parte, mă gândesc la faptul că diabetul mi-a oprit ascensiunea profesională și m-a descurajat să am copii. Nu știu ce aș face acum dacă ar trebui să aleg, dacă m-aș întoarce în timp cu 15 ani. Singura viață pe care o cunosc este cea cu diabet, așa cum este ea, cu bune și cu rele. Cu alte cuvinte, sunt recunoscătoare lui Dumnezeu că trăiesc și pot să fac față provocărilor.

Dincolo de zid

12072909c9ccecf-a-nw-pD’ale Carnavalului, din nou.

Ca tot omul autoimun, am intrat si eu sa vad care-i treaba cu bolile autoimune in centrul targului zilelor noastre, respectiv pe o rețea de socializare. Am gasit multe grupuri de autoimuni. Grupuri si grupulete.. care mai de care. Unii cu tragedii, altii prefacandu-se ca totul e minunat si nici nu simti “avariile” dacă asculți de domnul Dr., altii mai echilibrati, unii sclavi ai corporațiilor pharma infiltrați si ei pe acolo cu reclame, unii visatori curajosi, altii mai nebuni (ca mine). Asa cum este si in viața, fel de fel de oameni..

Ceea ce vreau sa povestesc astazi, are legatura cu credintele si convingerile oamenilor aflati in aceste situatii, diagnosticati cu boli autoimune. Un schimb de replici foarte relevant, pentru cei pe care medicina din ziua de azi (cea la care noi avem acces), nu ii poate vindeca. Eu sunt unul dintre ei. Acum 3 ani, 5 doctori diferiți mi- au spus că nu există vindecare pentru diabet tip 1. După 5 doctori, nu am mai mers si la al 6-lea, pentru ca era clar.. Nu ma puteau vindeca. Am luat insulina (sa nu mor, nu din alt motiv) si evident am  continuat să caut soluții.. si răspunsuri. 7 tratamente neconvenționale, complementare (poti sa le numești cum vrei) am incercat, fara succes. O sa scriu un articol despre ele la un moment dat. Acum, voi începe alt tratament. Sunt nebuna? Poate, dar nu ma deranjează.

Acum, ca v- am spus contextul, sa revenim la discuția din Carnaval, aaa din targ, pardon!  O doamnă intreaba de niste suplimente pt bolile autoimune si alte doamne sar sa ii zică cat de excroci sunt aia care le vand si ca bolile autoimune nu se vindeca. De parca doamna aia, nu stia replica celebra. Stim cu totii, ce au zis D-zeii in halate albe. “Nu se vindeca!”

Ok. Acum parerea mea, de nebuna-autoimuna:

Toate bolile au fost fara leac la un moment dat, în istoria omenirii. Acum, sunt fara leac bolile autoimune doar pentru ca, inca nu s-a găsit leacul, nu pentru ca nu se vindeca. Nu se vindeca, pentru ca medicii , nu stiu cum sa le vindece. Asta este altceva.. la un moment dat, poate vor descoperi. Speram sa mai fim in viața. :)) deci este gresit NU SE VINDECA

Este corect :NU STIM CUM

Si parerea mea despre altă replica celebra ” Dacă descoperea cineva leacul pentru diabet, primea premiul Nobel, deci sunt niste excroci, nu se vindeca” este :

Dacă ar descoperi un om (mai ales un roman) orice leac (mai ales unul pentru o boala asa scumpă) ar fi mult mai probabil sa dea o mașină peste el decât să primească un premiu Nobel. Sunteti de acord? Putem sa bănuim cu totii de ce este mai probabil scenariul cu masina.

Va doresc curaj si îndrăzneală sa priviti dincolo de limitele impuse. Dragoste de viata sa aveti si sa nu uitati ca normalul si firescul este vindecarea. Eu trec la următorul tratament/ terapie (fara sa renunț la insulina evident).

Imbratisari dulci, din Carnaval!

Va tin la curent.

 

 

D’ale Carnavalului

ad_215690045Asteptand autobuzul, vad un băiat carând multe cafele suprapuse. Mergea săracul atent, pasind încet, incet… cand de pe banca, un batran cu un catel in lesa ii striga: ” Nu te uita la ele! Mergi drept si nu te uita la ele ca le răstorni!”

Băiatul se dezechilibreaza si paff, le varsă.!

Nervos si ud pe haina, ii striga bătrânului: ” Taci dracu, mos plictisit!”

Amuzata, ma îndrept spre autobuz si aud mormaind, de pe banca, pe batran:

” S-a uitat la ele ..”

Cauzele spirituale ale diabetului autoimun

c97aeedcc20bdf8-a-nw-pE normal sa te intrebi “de ce?”, cand cea mai mare parte a existentei tale, inveti ca atunci cand esti bun si ascultator- primesti recompense, daca esti rau-primesti pedepse, daca ai carte-ai parte, daca te supui-ajungi in rai, daca te indoiesti-ajungi in iad, daca respecti legea- esti un cetatean bun, daca incalci legea-pierzi libertatea, dacă mănânci sănătos-nu te îmbolnăvești si exemplele pot continua la nesfarsit… E normal, sa te intrebi ce ai gresit.

Dupa aflarea diagnosticului, mult timp m-am intrebat obsedant, zile după zile:  “De ce am pățit asta, unde am gresit, ce pattern nenorocit am recreat, cum pot sparge vraja asta, este hazard sau eu singura am creat asta ?!”.  Cumva, simteam ca este raspunderea mea si doar a mea. “Daca mi s-a întâmplat mie, așa trebuie sa fie, asta merit, dar cum rezolv situatia acum?” Sincer, nu pot accepta nici acum, ca treaba asta nu poate fi indreptata. Daca am gresit ceva si asta a declansat diabetul, atunci mergand pe firul logic, trebuie sa aflu ce am gresit, indrept greaseala si scap de diabet. Are sens, nu? Doar asa am fost educati! Serios acum, eu cred ca orice este posibil. Singura problema ar putea fi, sa nu gasesc raspunsul in timp util, adica sa nu gasesc, pana mor, ce am gresit si calea prin care sa indrept aceasta “stricaciune”. Ce prostie… Ar putea fi o viata irosita cautand raspunsuri… Partea buna este ca nu sunt singura. Au mai cautat si altii inaintea mea.

Teoretic, stiu si eu ca si voi, ce spun medicii: diabetul autoimun nu se vindeca. Atunci poate vindecarea nu are legatura cu medicina clasica? Cand medicul spune ca nu te poate vindeca, ce-ti ramane? In cazul meu, sa cred ca solutiile si cauzele acestei conditii au răspunsul in alta parte. Astfel, am început să caut, si sa caut, si redau mai jos explicatiile gasite de minti mai luminate ca a mea:

Louise L. Hay – in cartea You can heal your life: La baza acestor îmbolnăviri stă în mod frecvent o dorinţă de dragoste, şi în acelaşi timp, o inabilitatea de a se lăsa iubit. Vă lipseşte dulceaţa vieţii şi tânjiţi după dragostea pe care sunteţi incapabili să o oferiţi. Lăsaţi să treacă trecutul şi acceptaţi că distracţia, jocurile şi dragostea şi afecţiunea sunt baza fundamentală a vieţii.

Anatol Basarab spune despre diabet: Diabetul, nu-i atât o boală cât o reacţie de apărare a organizmului. Organismul trebuie să blocheze programele distructive ale altor oameni pătrunse în câmpul acestuia. Cu cât mai puternic şi mai periculos este programul distructiv cu atât mai eficientă şi mai sigură trebuie să fie blocarea acestuia, respectiv a bolii semnalate. Cauza principală este dorirea unui rău din tot sufletul unei persoane iubite şi de care te-ai despărţit. Aceste sentimente provoacă diabetul pentru că au ucis iubirea şi prin aceasta legătura cu cosmosul. De aceea să nu renunţaţi niciodată la persoana iubită.

La paisprezece ani o fată se îndrăgosteşte puternic de un tânăr, însă a trebuit să se despartă că erau incompatibili. Fata a început să-l urască de moarte pe tânăr. Prin uciderea acestei iubiri ea a căpătat diabet, întrucât  a încălcat legile de bază ale universului. S-a produs o ruptură între ea şi Dumnezeu.

Maestrul Hilarion: Pancreasul are rolul de a echilibra contributia de glucoza in sange. Daci individul consuma prea mult zahar, aceasta provoaca dezordini in organismul sau si o hipersecretie de insulina, care duce la hipoglicemie. Daca pancreasul este slab la nastere, vine un moemnt cand nu mai poate furniza insulina si de aici rezulta diabetul. Diabetul care se declara in copilarie sau in tinerete este karmic: este datorat unei vieti trecute in care individul nu si-a refuzat nimic; excese senzuale, pasionale sau violente si toate formele negative ale expresiei de sine. Datorita acestora, in viata actuala el se vede deasupra unei rigori extreme si unei discipline severe, prin diabet. Diabetul declarat la maturitate/batranete va fi cauzat, mai curand, de problemele relationale ale pacientului cu partenerul sau.

Diabetul exprimă golul sufletesc produs de lipsa sentimentului de iubire.
Atunci când avem prea multă dificultate în a primi şi nu credem că merităm să fim fericiţi şi să avem parte de plăceri în viaţă, o stare de tristeţe profundă, adesea inconştientă, ne domină fiinţa. Pentru a compensa această situaţie, există tendinţa de a consuma foarte multe dulciuri, sub orice formă s-ar prezenta ele (paste alimentare, pâine, zahăr, etc . adică alimente care produc glucoză în organism). Pancreasul nostru se găseşte atunci în dificultate şi urmarea este apariţia diabetului.

Dr. Hamer (Noua medicina germanica, search pe net, long story.. ) spune: La hiperglicemie conflictul este unul  de “opunere /aparare” – ori din cauza fricii sau atunci cand esti silit sa faci ceva ce nu vrei sau nu iti place sau cand trebuie sa te duci undeva unde iti este frica sau unde va trebui sa iti asumi ceva de care credeai ca ai scapat neprins. Deci ne opunem interior la ceea ce facem si incercam sa ne aparam de aceste situatii, insa nu putem 100% sau intotdeauna si pentru totdeauna sa le evitam si asta genereaza un conflict interior. O situatie este cand cineva este nevoit sa traiasca sau sa mearga intr-un loc in care ii este frica sau unde care nu-i place dintr-un anumit motiv, (des bazat pe o frica) genereaza hiperglicemie. E ca si cum te-ai ascunde, te-ai face nevazut, sa nu te simta si iti salvezi resursele pentru situatia in care trebuie sa faci totusi fata si sa te aperi sau sa poti opune rezistenta.
Diabeticii au nevoie foarte de multa glucoza ca sa faca fata nevoii foarte mare de control, pun intrebari multe, sunt suspiciosi, vor sa aiba dreptate intotdeauna si adesea ultimul cuvant, sunt incapatanati si vor sa le impuna celorlalti versiunea lor de viata asupra oricarui subiect si se simt indreptatiti uneori de experienta de viata, alte ori de “educatia”, dresajul de a primi tot ce vor, cand vor si impresia ca totul li se cuvine si ca toti ceilalti sunt inferiori lor.
Iluzia de superioritate ii marcheaza pe diabetici, chiar daca este pe un segment de viata limitat sau pe un domeniu ingust in care sunt superexperti, sau generalizat, insa u o foema de lehamite fata de cei care nu inteleg, nu pot sa se ridice la inaltimea asteptarilor lor.
Un alt tip de conflict de opunere/aparare poate fi si atunci cand cineva de ex. este dat afara din locul unde-i placea (casa, servici) si trimis la alt loc care nu-i place, mutat de acasa la bunici, schimbat scoala, profesorii, colegii, casa, prietenii de joaca etc.
Chiar daca exista oameni care trec prin aceste situatii si nu fac diabet, este intotdeauna prezenta o astfel de experienta RESIMTITA CONFLICTUAL, OBSESIV la diabetici.
Aceste lucruri nu sunt teorii ci pot fi dovedite ca fiind adevarate in orice caz de pe lume.
De aceea este mai des intalnit la femei o hipoglicemie, caci femeile sunt mult mai sensibile si mai des afectate de conflicte de scarba decat barbatii, iar adulterul afecteaza mai des femeile decat barbatii.  Este posibil sa fie prezente si doua conflicte(care de regula nu apar simultan, ci la un interval de timp unul dupa altul) care afecteaza ambii hormoni si ca urmare exista o alternanta continua intre hiperglicemie si hipoglicemie. In functie de care conflict a fost mai puternic glicemia are o tendinta mai mare de a fi redusa sau marita.
Pacientul cu cate un conflict pe fiecare emisfera cerebrala intra in asa-numnita constelatie schizofrenica si are de regula atat vise cu privire la conflictul de scarba, cat si cu privire la cel legat de situatia de opunere la ceva neplacut.
Daca o emisfera cerebrala este deja afectata de un conflict de teritoriu, atunci un conflict care afecteaza pancreasul sare automat pe partea neafectata, daca mai exista o parte neafectata.
Toate simptomele corpului – inclusive cele ale hiperglicemiei si ale hipoglicemiei au un sens biologic si fac parte din programul biologic special, numit SBS/PBS. Scopul este alimentarea muschilor cu suficienta glucoza pentru invingerea acestor conflicte.
In cazul diabetului corpul scade nivelul de insulina, astfel incat sa fie prezenta mai multa glucoza pt. muschi ca sa putem scapa din situatia aceea care ne tine subconstient incordati in modul de pericol si de care vrem sa scapam/fugim.
In hiperglicemie apare foame mare care ne face sa mancam mai mult, astfel incat sa crestem nivelul de glucoza in sange pt. muschi ca sa putem iesi din situatia care ne scarbeste. Aceasta duce automat la ingrasare, deoarece glucoza nu ajunge sa fie consumata efectiv in lupta cu situatia de care se fuge la nivel mental. Constientizarea si apoi confruntarea fricilor si observarea detasata a lipsei lor de relevanta este solutia.

Sunt curioasă si as vrea sa aflu parerea ta, daca vreuna din variantele de mai sus se potrivesc, in cazul tau.

Te imbratisesz cu dragoste, căldură și dulceataaa..

Cuvantul vrăjit

puterea-cuvantuluiPrintre tabloide, articole amenintatoare, diabetologi lipsiti de empatie, cunostinte care au tot felul de pareri …este greu sa ratezi vartejul plin de negativism si panica. Orice vrei sa citesti despre diabet incepe cu pancreasul si continua cu complicatiile… Normal ca te sperii. Cuvantul diabet este ca un buton. Cand il rostești, apesi butonul ala de panică. Cand citesti sau auzi cuvantul vrajit, incarcat de toata durerea si frica colectiva, este normal sa te simti neputincios, panicat, speriat… Cuvântul nostru poate crea cel mai frumos vis, dar poate şi să distrugă .. Cuvantul este magie. El are putere. Cuvâtul vorbit sau scris este atât de puternic încât un simplu cuvânt poate schimba o viaţă sau poate distruge vieţile a milioane de oameni. Asta trebuie sa intelegem. Cuvintele pot fi otrava emotionala sau chiar si mai mult de atat!

Sa ne temem de cuvintele incarcate cu energie negativa, nu este o solutie. Daca te temi, sporesti si tu energia acelui cuvant, contribui la cresterea energiei colective atribuite acelui cuvant si astfel, influenta lui asupra ta si asupra altor oameni, va creste.  Eu obisnuiesc sa evit cuvintele incarcate astfel, sa nu le rostesc si sa nu ma gandesc la ele. Le inlocuiesc cu alte cuvinte, blande, vindecatoare si incarcate cu iubire. De exemplu, iata ce cred si spun eu, despre articolele referitoare la diabet (na, ca am zis iar cuvantul vrăjit !).

Adevarul… Adevarul cred ca este urmatorul: nici un organism nu este identic, fiecare om reactioneaza diferit, factorii care influenteaza starea noastra sunt variati si nimeni nu ii cunoaste in totalitate. Totul este relativ si nimic nu este batut in cuie. Nu-ti garanteaza nimeni ca un diagnostic are exact aceleasi manifestari la toata lumea. Cea mai mare influenta asupra starii noastre de sanatate o avem tot noi. Nu este corect si nu face sens sa crezi, ca daca ai diabet, trebuie sa traiesti cu sabia deasupra capului. Face insa sens, sa te iubesti si sa te bucuri de viață !

Nu exista expresia dependent de insulina! Toti oamenii sunt depenenti de insulina, asa cum, toti oamenii sunt dependenti de aer! adevarul este ca, unele organisme isi produc singure insulina, altele o aduc in organism din afara. Parerea mea.. si sunt deschisa sa aud si alte pareri.

Nu stiu cine a impartit diabetul in tip 1 si tip 2 dar nu cred ca este cea mai reusita clasificare. Dupa mine, exista diabet si exista bolile autoimune (despre care medicii la care noi avem acces, stiu mai nimic). Ceea ce se numeste diabet tip 1, este de fapt o boala autoimuna, in care organul vizat de atac, este pancreasul. Ceea ce se numeste diabet tip 2, este o conditie fizica vindecabila 100%. Punct.

cuvant-187x160

In concluzie, ai grija cum folosesti cuvintele, mai ales cand vorbesti despre sanatatea ta. Fii bland cu tine. Ai grija de tine. Nu te expune in fata oamenilor care te vor rani prin modul in care reactioneaza sau folosesc cuvintele. Evita sa vorbesti oamenilor despre sanatatea ta folosind cuvinte incarcate negativ. Gaseste o cale sa-ti pastrezi echilibrul, speranta si iubirea. Firescul este bunatea. Firescul este sănătatea. Firescul este iubirea. Te îmbrățișez dulceee !